Booking.com

Galerie de imagini

Simfonia lalelelor - Pitesti

25 - 26.04.2020

 



Ziua 1, Sambata - 25.04.2020                Constanta - Pitesti  (380 km)

Ora 07,00        Plecare din Constanta, din zona VAPORAS - Gara

Ora 11,30        Palatul Brancovenesc de la Potlogi  (tarif: 5 lei/ persoana)
Primul nostru popas va fi in Potlogi, unde ni se vor dezvalui frumoasa biserica si palatul bracovenesc, redeschise dupa lucrarile de restaurare. Plimbarea prin gradina palatului ne va da ragazul sa aflam povestea primului palat domnesc al marelui Constantin Brancoveanu, ridicat pentru a deveni resedinta princiara a fiului cel mare, Constantin. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, la Istanbul, în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august 1714), turcii au devastat palatul, căutând aurul şi comorile lui ’Altan bey’ – prinţul aurului, aşa cum îl numeau ei pe Constantin Brâncoveanu. 
În 1791, stăpân peste întreaga moşie şi palat a ajuns nepotul lui Constantin Brîncoveanu, Manolache Brâncoveanu. După stingerea acestora, în posesia moşiei a intrat familia Bibescu. Palatul a fost devastat însă de localnici şi de către cei care au trecut pe aici. O încercare de restaurare au avut-o armatele ruseşti, care în 1848 şi-au stabilit cartierul general la Potlogi, unde au efectuat şi unele reparaţii la palat.
La începutul secolului XX, Palatul Brâncovenesc devenise o ruină, păstrând doar o parte din zidurile înconjurătoare ale incintei. În 1954 au început lucrări de renovare a clădirii, care au fost însă sistate în 1979, după o vizită inopinată a Elenei Ceauşescu.
După 1989, Palatul de la Potlogi, la fel ca şi cel de la Mogoşoaia, s-a aflat în subordinea Ministerului Culturii, care nu a acordat prea mare interes clădirii.
Palatul nu numai că a fost reabilitat, ci şi mobilat. Astfel, aici pot fi văzute obiecte autentice din patrimoniul Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească, dar şi obiecte noi, precum baldachinul din dormitorul domnitorului.

Ora 13,30        Muzeului Etnografic si Conacul Golestilor  (tarif:  10 lei/ persoana, 5 lei/ pensionar)
Un edificiu vechi de aproape 4 secole. Conacul reprezinta singura constructie medievala laica fortificata din Tara Romaneasca. Pe propietate descoperim case vechi si gospodarii care inca mai reflecta urme ale civilizatiei taranesti din secolul al XIX-lea si foisorul lui Tudor Vladimirescu. Retragandu-se dinspre Bucuresti spre muntii Olteniei, Tudor si-a instalat tabara la Golesti, fiind in bune relatii cu boierii Golesti. Aici si-a trait ultimele zile de libertate, in mai 1821 si tot aici a cazut victima unui complot pus la cale de catre membrii Eteriei si unii dintre pandurii sai, nemultumiti de atitudinea foarte severa pe care acesta o avea fata de orice act de indisciplina.

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești - Argeș este primul muzeu dedicat ocupațiilor poporului român. Pe aceste meleaguri, încă din epoca geto-dacică se cultiva viță de vie și pomi fructiferi.

Ora 15,30        Vila Florica
Casa in care a locuit familia Bratianu, una dintre cele mai longevive si active familii din politica romaneasca, acoperind intreaga epoca cuprinsa intre 1866 si 1947. Domeniul de la Florica, splendid restaurat, este opera a doi dintre cei mai importanti membri ai acestei familii - Ion si fiul sau, Ionel Bratianu si a fost martora a numeroase decizii politice cruciale pentru Regatul Roman.

Ora 16,30        Timp liber pentru a explora centrul Pitestiului si pentru a ne bucura de SIMFONIA LALELELOR.
Inca din anul 1972, la Pitesti se organizeaza anual Simfonia lalelelor – o manifestare cultural-artistica si totodata o expozitie deosebita a celor mai interesante aranjamente florale, flori in ghiveci sau plante pentru gradina.

Cazare la un hotel de 3 stele

ZIUA 2, Duminica - 26.04.2020            Pitesti - Targoviste - Urlati - Constanta  (425 km)

Ora 08,00        Mic dejun

Ora 09,00        Plecare spre Targoviste


UA-70456635-1